Obrazul subţire, cu cheltuială se ţine.

Din Crimeea şi până în îndepărtata Artică, pe teritoriul imensei Rusii, au loc manevre militare. În aceste zile, americanii, chinezii şi japonezii, cu ochii cât cepele, iau notiţe. Domnul Valeri Gherasimov, Şeful Statului Major al forțelor armate ruse, nu s-a zgârcit cu informaţiile: „numărul militarilor implicați este acum de 80.000, iar numărul avioanelor a crescut la 220”.  Pe ruşi, numai vopsitul bombardierelor, avioanele de vânătoare, tancurilor şi navelor de război, i-a costat o avere. Urnitul din loc, încă pe atât. Preţul petrolului nu dă semne să crească, de unde bani?

Domnul Putin le-a spus recent celor cu conturi în străinătate: „informaţii îngrijorătoare provenite din mai multe ţări….., s-ar putea impune limite privind folosirea banilor aflaţi sub jurisdicţii străine”, După care, într-o reuniune privată, câtorva oligarhi de top, le-a spus-o direct: banii trebuie aduşi în Rusia cât mai repede, ar fi dezvăluit presei Oleg Deripaska, unul din participanţi.  (http://www.romaniatv.net/putin-e-….)

Părerea mea: La Moscova, soluţia Teodor Stolojan, confiscarea valutei, pare a fi luată în calcul.  Reamintesc: 1991-1992, la Bucureşti: întreprinderile, societăţile comerciale şi populaţia au fost obligate să-şi schimbe valuta în lei, la un curs fixat administrativ.

Publicat în Fără categorie | Etichetat | Lasă un comentariu

Domnul Serghei Lavrov are dreptul să fie supărat.

Şeful diplomației ruse ne-a declarat marţi: „Statele Unite ale Americii și nucleul agresiv al UE desfășoară  acțiuni în vederea minimizării participării unor lideri europeni la festivitățile din 9 mai de la Moscova, prilejuite de victoria în al doilea război mondial”

Fără fotbal şi celebrul său Carnaval de la Rio, Brazilia ar fi o ţară de la capătul lumii.  China, fără Marele său Zid, o ţară fără farmec şi mister. În Spania,  după ce la tv luptele cu taurii au fost interzise, economia i-a intrat în criză. De Rusia, fără parada din 9 Mai:  80.000 de militari, din care 15.000 vor defila în Piaţa Roşie din Moscova,  2.000 de elemente militare într-un spectacol organizat în 28 de oraşe, cui i-ar mai fi frică?

Oficialii ruşi şi-au luat măsuri de siguranţă. Lipsa din Piaţa Roşie a domnilor Barak Obama, David Cameron, se pare că şi a lui Francois Hollande, va fi acoperită de prezenţa preşedinţilor Cehiei și Ciprului, a premierilor Slovaciei și Greciei, precum și a liderilor Islandei, Macedoniei, Muntenegrului, Serbiei, Norvegiei și a Bosniei-Herțegovina…. „O importanță deosebită pentru zădărnicirea campaniei antirusești o are acordul cancelarului german Angela Merkel de a veni la Moscova (vizită planificată pentru 10 mai)” , a subliniat Lavrov. (Cotidianul)

Părerea mea: Venind pe 10, doamna Merkel nu poate fi socotită pe 9 în tribună.

Publicat în Fără categorie | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Adio, dar rămâi cu mine.

Vineri seara, 13 Martie. Audiere la DNA. Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a fost suspectat că, în calitate de primar al oraşului Slatina, ar fi intervenit în favoarea unui om de afaceri în atribuirea unor lucrări, primind în schimb 20 la sută din sumele încasate. Potrivit unor informații, ministrul Darius Vâlcov primea mita în pungi de plastic. În perioada 2010-2012, ar fi primit o sumă cuprinsă între 1.500.000 și 2.000.000 euro.

Duminică 15 Martie. Printr-un comunicat, preşedintele Klaus Johannis: „….solicit premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcția de ministru al Finanțelor a domnului Darius Vâlcov”. 

Duminică seară, la B1 tv. Premierul Victor Ponta ne-a anunţat că ministrul şi-a depus demisia, însă l-a rugat să rămână până la finalizarea Codul Fiscal.

Părerea mea: Nimeni nu-i de neînlocuit.

Publicat în Co | Etichetat | Lasă un comentariu

15 Martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Cu un etnic german, Klaus Johannis, la Bucureşti, domnul László Tőkés, președintele Consiliului Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic (care coordonează acțiuni maghiare pentru autonomie în Slovacia, România, Croația, Serbia, Ucraina) nu prea mai avea ce spune în România. Ziua Maghiarilor bătea la uşă; ca şi Vadim Tudor, intrat într-un con de umbră, domnul Tokes trebuia să găsească ceva şi a găsit:

„Europarlamentarul Laszlo Tokes a semnat sâmbătă Proclamaţia de la Timişoara la un sfert de secol după lansarea acesteia, afirmând că și după încă un sfert de secol documentul va fi actual”, ne-a anunţat Mediafax

Părerea mea: 1990-2009: episcop reformat, 2009-2014: europarlamentar UDMR, din 2014, eroparlamentar FIDES!! Cu atâtea pe cap, mă mir cum de ieri şi-a găsit timp de semnat.

Publicat în Fără categorie | Etichetat | Lasă un comentariu

Două zile, două evenimente şi o părere avizată

11 Martie. Cu 154 voturi împotrivă și 125 voturi pentru, Camera Deputaților a respins cererea DNA privind urmărirea penală a fostului ministru al Mediului și Pădurilor, a deputatului UDMR Laszlo Borbely.

12 – 13 Martie.  Preşedintele Klaus Johannis, vizită oficială în Polonia. Președintele, Bronislaw Komorowski: ”Consider că vizita de azi este o șansă imensă de a da un nou conținut parteneriatului strategic existent între România și Polonia. Acest parteneriat este important în contextul dezvoltărilor negative din regiune… România și Polonia sunt predestinate colaborării”. Preşedintele Klaus Johannis: ”... o parte importantă a discuțiilor a fost dedicată evoluțiilor îngrijorătoare din Ucraina. Împreună, am hotărât să organizăm în toamnă, la București, o nouă ediție a unei întâlniri la nivel de șefi de state în format regional”. (preluare Digi 24)

13 Martie. Un „ales” care nu are o părere avizată, nu e om politic, nu-şi merită banii. Un consilier local şi-o spune la o bere. Un deputat, pe holul Parlamentului, iar un europarlamentar, pentru greutate, la un post de radio străin. Cristian Preda, europarlamentar român, a avut de ales să comenteze la RFI între cazul deputatului UDMR Laszlo Borbely şi vizita preşedintelui Klaus Johannis la Varşovia. Cum francezii habar n-aveau de cazul Laszlo Borbely, cineva trebuia să-i lămurească. Domnul Cristian Preda, şcolit politic de Traian Băsescu, s-a simţit obligat s-o facă. „Regret că n-am auzit nimic despre acest caz din partea preşedintelui….., se întâmplă lucruri grave de când el a fost ales preşedinte…., nu poate să fie mut ca un peşte în această chestiune …” (după Stiripesurse)
Părerea mea: I-a lămurit buştean.
 
Publicat în Fără categorie | Etichetat | Lasă un comentariu

Dacă înainte aveau insomnii, de ieri, locuitorii Crimeei pot dormi liniştiţi.

După anexarea Crimeei şi după extinderea conflictului din Estul Ucrainei, Alianţa Nord-Atlantică îşi face cărări şi manevre militare în Marea Neagră. De miercuri, un contraamiral  american, Brad Williamson, conduce un exerciţiu la care participă: un crucişător american – USS Vicksburg, patru fregate – NCSM Fredericton (Canada), TCG Turgutreis (Turcia), ROS Regina Maria (România), ITS Aliseo (Italia), o navă germană de alimentare – FGS Spessart şi un submarin turc (după Dcnews).

În replică, un grup tactic de nave de război din cadrul Flotei Ruse de la Marea Neagră, efectuează exerciţii de lansare a rachetelor, şi de tragere cu muniţie de război, asupra unor false bombardiere şi nave inamice. (Mediafax)

Pentru ca cei 1.233.002, din cei 1.274.096 de alegători, care au votat pentru aderarea Crimeii la Federația Rusă, să nu se simtă abandonaţi, ieri Mihail Ulianov, directorul Departamentului de Neproliferare şi Control al Armelor îi asigură: „Rusia are dreptul de a staţiona arme nucleare în Pensula Crimeea”. (citat Tass)

Părerea mea: Decât în Crimeea la soare, mai sigur în Siberia la umbră.

Publicat în Crimeea | Etichetat | Lasă un comentariu

România – regiment de graniţă al Uniunii Europene.

În 1683, după încercarea eşuată de a ocupa Viena, Imperiul Otoman intră într-o perioadă de stagnare și apoi în declin. În Europa Centrală apar noi raporturi de forţe. Imperiul habsburgic se afla între două puteri ostile, cea rusă şi cea prusacă. Graniţa transilvăneană a austriecilor, din Bucovina până în Banat, era ameninţată. Şi atunci, ca şi azi, perioadă de criză. Curtea de la Viena a apelat la o soluţie inedită. În perioada 1760-1780, şi-a înfiinţat o Miliţie Grănicerească: 5 regimente de infanterie, din care 2 regimente românesti, 3 regimente secuiesti; un regiment de dragoni români, un regiment de husari secuiesc (ultimele doua de cavalerie), în total 17.000 de localnici ai zonelor de frontieră. Teritoriul supus militarizării fiind declarat liber, viitorii grăniceri au fost scoşi din starea de iobăgie, scutiţi de plata anumitor taxe, urmând a fi împroprietăriți, proporțional cu numărul membrilor din familie, cu cel puțin 15 jugăre ( 8,63  hectare), cu drept de moștenire pe linie bărbătească. Mai mult, fiii acestora puteau urma, în mod gratuit, cursurile școlilor grănicerești de orice fel, inclusiv institutele superioare de învățământ militar pentru a deveni ofițeri.

Părerea mea: Europa nu diferă prea mult de ce-a fost. România se află tot într-o zonă de graniţă, a Uniunii Europene. NATO s-a implicat, militar, ţara nu stă rău. Cu economia are o problemă, românii şi-au luat lumea în cap. Pentru guvernanţi, mai puţini locuitori, mai puţini votanţi nemulţumiţi, mai uşor de manipulat….. „Curtea de la Bruxelles” trebuie să pună piciorul în prag, cu mai puţini votanţi…., îi rămâne graniţa pustie.

Publicat în Frontiera Uniunii Europene | Etichetat , | Lasă un comentariu

La începutul lui 2014, domnului Vladimir Putin i-a fost clar: Ucraina era pierdută.

Paguba trebuia recuperată.

Primul pas. În noaptea de 22 spre 23 februarie, Victor Ianukovici, fostul preşedinte ucrainian, fugit în regiunea Donetk, este „extras”. În jurul acestuia urma înjghebat ceva. Ce? Cât mai mult.

Al doilea pas, Anexarea Crimeei, a fost şi el făcut. (Vladimir Putin „Crimeea. Drumul spre patrie”, tv Rossia-1, citat de Reporter Virtual).

Urmează ruperea din Estul Ucrainei. Cât de mare? Cât se va putea.

Consecinţe imediate:

„Înainte ca Rusia sa anexeze Crimeea, NATO, practic, nu era prezent în Europa de Est. Acum, toate tarile cer ajutor, vor trupe NATO, tancuri, avioane. Şi Kievul cere ajutor…. Pînă si Finlanda, tara sinonima cu neutralitatea, care a dat limbii engleze termenul „finlandisation”, ia serios în considerare posibilitatea aderarii la NATO”  (scrie Frankfurter Allgemeine, preluat de Reporter Virtual)

În acest sens, serviciul de presă al Ministerului Apărării din Letonia a dat luni un comunicat: „Mai mult de 120 de vehicule blindate SUA – inclusiv tancuri – au debarcat în Letonia”.

Întrebarea mea: Dacă Premiul Nobel pentru Pace, în octombrie 2009, „pentru eforturile sale extraordinare în scopul întăririi cooperării între popoare”, l-ar fi sărit pe domnul Barack Obama, toate acestea s-ar mai fi întâmplat?

Publicat în Fără categorie | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Uniunea Europeană, un sat fără câini.

Vladimir Putin l-ar fi avertizat pe Petro Porosenko  „Daca vreau, trupele ruse pot sa ajunga in doua zile nu doar la Kiev, ci si la Riga, Vilnius, Tallinn, Varsovia sau Bucuresti”, şi sa nu conteze prea mult pe Uniunea Europeana, precizand ca si-ar putea utiliza influenta pe langă mai multe state membre pentru a obtine o „minoritate de blocaj” impotriva deciziilor defavorabile Moscovei. (@stirileprotv, Sueddeutsche Zeitung, citat de Bloomberg)

Potrivit statisticilor UE, Uniunea Europeană și Statele Unite realizează aproximativ jumătate din PIB-ul mondial și o treime din fluxul comercial mondial. În fiecare zi, sunt realizate schimburi bilaterale de mărfuri și servicii în valoare de aproape 2 miliarde euro, ceea ce contribuie la crearea de locuri de muncă și la creșterea economică a celor două entităţi. Relaţiile economice bilaterale sunt profunde și diverse, investiţiile totale cifrându-se la peste 2.000 de miliarde euro. Plecând de la aceste date, cele două părţi poartă negocieri privind Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) care ar elimina barierele tarifare. Acest acord ar crea o piață transatlantică de 800 de milioane de persoane și care ar cuprinde aproape jumătate din economia mondială.

Copilul teribil al politicii europene, prim-ministrul marelui tigru economic maghiar, domnul Victor Orban, mirosind prevederile viitorului parteneriat şi-a arătat colţii, şi-a zbârlit părul: „Nu pot susține un acord de liber-schimb care mută jurisdicția privind disputele de la sistemul de justiție ungar spre un loc izolat și necunoscut de noi, unde nu avem nicio șansă sau cel puțin nu vedem posibilitatea de a avea reguli corecte”, ne-a anunţat într-un discurs radiodifuzat.

Răbdarea are şi ea o margine. Duminică, președintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, a pus piciorul în prag: „Imaginea Europei a suferit într-un mod dramatic….., se pare că nu prea suntem luați în serios…., ne vom crea o armată europeană…. Nu o vom crea pentru a o utiliza imediat. O armată comună, a tuturor europenilor, îi va da de înțeles Rusiei că vorbim foarte serios atunci când este vorba de a apăra valorile UE”.

Părerea mea: Niciodată nu e prea târziu. 

Publicat în Fără categorie | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Reforma în sănătate, un perpetuum mobile.

Medicii de familie sunt revoltaţi. Casa Naţională de Sănătate doreşte din nou să le impună modificări ale Contractului cadru. Sub un pretext generos, vrea să-i ajute pe medicii tineri găsindu-le un loc în sistem, propune guvernului să poată încheia contracte cu medicii de familie, indiferent de numărul pacienților înscriși pe listă. Până aici nimic rău, numai că propune şi modificarea raportul de finanțare: medicul va fi plătit în funcție de serviciile raportate, nu de pacienții înscriși (raportul va fi de 80/20, nu de 50/50%, ca în prezent). Concret, veniturile medicilor de familie vor fi drastic diminuate.

Potrivit unui studiu realizat de Federatia Europeana a Serviciilor Publice, din 2007, de cand Romania a intrat in UE, si pana in februarie 2013, ne-au plecat 28.000 de doctori si 17.000 de asistente.  În opinia doctorului Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, „principalele motive de migraţie a medicilor sunt salariile mici din sistemul de sănătate, lipsa instrumentarului şi perspectivele modeste de a face carieră în ţară”.

Părerea mea: În China antică: pacientul, cât timp era sănătos, îşi plătea lunar medicul, în situaţia în care se îmbolnăvea, îi suspenda plata”. Ce-ar fi s-o aplicăm şi noi? Nu acum, data viitoare!

Publicat în Medicina | Etichetat | Lasă un comentariu